Start la distracție, în orășelul copiilor

Sute de severineni au participat, aseară, la deschiderea Orășelului Copiilor. Și anul acesta, a fost amenajat în Parcul Central, acolo unde au fost instalate mii de luminițe multicolore. Copiii au fost atrași de păpușile gigant, dar și de spectacolul organizat de autoritățile locale pentru inaugurarea orășelului. Evenimentul a debutat cu un spectacol de colinde. După spectacol, au fost aprinse luminițele festive în prezența autorităților locale. Cei prezenți au avut parte de o explozie de culori care creionau figurine de Crăciun. Cei mai încântați au fost copiii, care s-au fotografiat cu păpușile gigant, renii și îngerașii expuși de-a lungul parcului. Între timp, a fost deschisă și la Căsuța lui Moș Crăciun care se află în incinta Palatului Culturii Teodor Costescu. Acolo, cei mici pot să-l întâlnească pe moșul cel darnic și să-i spună ce așteptări au de la el.

1,064 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.