Testele pentru depistarea coronavirsului, posibile și în Mehedinți. Un aparat de testare rapidă și două aparate P.C.R. au ajuns la spitalul din Severin 

Testele pentru depistarea coronavirsului, posibile și în Mehedinți. Un aparat de testare rapidă și două aparate P.C.R. au ajuns la spitalul din Severin 

În Mehedinți se pot efectua începând de astăzi teste pentru depistarea persoanelor infectate cu virusul SARS COV 2. Trei astfel de echipamente au ajuns la spitalul județean de urgență. Este vorba despre un aparat de testare rapidă, donat de Crucea Roșie cu sprijinul PETROM și de un aparat P.C.R. achiziționat de Consiliul Județean Mehedinți:

”Lupta cu actuala epidemie nu are culoare politică. O dovedește și implicarea tuturor factorilor de decizie, în această perioadă, astfel că la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin a sosit un aparat de testare rapidă COVID-19, ce reduce timpii de așteptare pentru obținerea unui rezultat. Echipamentul a fost achiziționat de Crucea Roșie, dintr-o donație a companiei Petrom, care a răspuns astfel propunerii ministrului Economiei, Virgil Popescu, de a se implica în sprijinirea dotării cu aparatură de urgență a spitalelor”, a precizat primarul Severinului, Marius Screciu.

”Mă bucur că Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin poate asigura testarea mehedințenilor, pentru a reuși să depisteze în timp util pacienții infectați cu noul tip de coronavirus, pentru ca, ulterior, dacă este cazul, să primească îngrijirile necesare. Vreau să le mulțumesc și celor de la Hidroelectrica care au donat și individual suma de 1.500.000 lei, și celor de la Electrica, care au donat și individual suma de 30.000 de euro, spitalului nostru județean prin care se vor achiziționa materiale sanitare și echipamente ATI de ventilație mecanică. De asemenea, vreau să îi mulțumesc și colegului meu Ion Ștefan ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, care prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, a alocat peste 3 milioane lei, din fonduri europene, pentru achiziția de aparatură performantă pentru dotarea secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, la spitalul nostru” a precizat Ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Dragi mehedințeni împreună vom trece și peste această criză

Alte două aparate de tip Real Time PCR vor ajunge în perioada următoare la cea mai mare unitate medicală din Drobeta Turnu Severin, fiind achiziționate de Consiliul Județean Mehedinți.

În județ, situația epidemiologică nu este în acest moment îngrijorătoare – sunt la această dată 15 cazuri de infectare cu COVID-19 raportate la nivelul județului Mehedinți. La nivel național, Mehedințiul se situează pe locul 35 din 42 de județe, după numărul de cazuri confirmate.

 

Voica Briceag

1,461 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.