Turul Centenarului pornește pe 26 iunie. Pe bicicletă până la Alba Iulia din Drobeta Turnu Severin

Spre Alba Iulia, pe biciclete!  Este provocarea pe care o lansează membrii asociației Cyclomaniacs din Drobeta Turnu Severin. Bicicliștii vor să se alăture independent, dar sincronizați cu ceilalți biciliști din țară, ”Turului Centenarului”, un demers organizat la nivel național prin intermediul căruia se dorește marcarea împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.

Turul Centenarului se va desfășura în perioada 26 iunie-30 iunie 2018. Trei grupuri mari de cicliști vor porni de la București, Iași și Timișoara spre Alba Iulia. Independent de ei, dar sincronizați cu evenimentul, vor porni și biciliștii din Drobeta Turnu Severin.

Etapele deplasării sunt următoarele:
– 26 iunie 2018 Drobeta-Turnu Severin – Cornea 67.8 km cu 790 m urcări cumulate și 520 m coborâri cumulate (ar fi cea mai solicitantă dintre zile);
– 27 iunie 2018 Cornea – Caransebeș 50.5 km cu 320 m urcări cumulate și 460 m coborâri cumulate;
– 28 iunie 2018 Caransebeș – Hațeg 73.7 km cu 540 m urcări cumulate și 430 m coborâri cumulate (este etapa cea mai lungă dar se urcă lin prima jumătate și se coboară lin cea de-a doua);
– 29 iunie 2018 Hațeg – Orăștie 41.8 km cu 250 m urcări cumulate și 340 m coborâri cumulate;
-30 iunie 2018 46.6 km cu 160 m urcări cumulate și 140 m coborâri cumulate;

Duminică distracție în Alba Iulia. Revenirea la Drobeta-Turnu Severin se va face cu mașinile de asistență, dar cine dorește poate să facă și revenirea pe biciclete, dar pe cont propriu.

”Deplasarea se va face „light” doar cu apă și batoane energizante, bagajul fiind transportat de mașina/mașinile de asistență. Toate cheltuielile, inclusiv cele cu asistența, vor fi suportate de participanți. Cazarea o vom asigura în școli/săli de sport/pensiuni eventual la cort obiectivul fiind menținerea cheltuielilor la un minim. Va trebui să aveți sac de dormit și izolir/saltea auto-gonflabilă (evident și haine de schimb etc.) Tura este de dificultate medie spre ușoară, dar ca o rugăminte nu vă supraapreciați experiența în deplasarea cu bicicleta în trafic și capacitatea de a sta mai multe ore în șa” a precizat Dan Lascu, președintele Asociației Cyclomaniacs.

Voica Briceag

5,953 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.