Centrala termică a fabricii de confecţii din oraşul Strehaia a explodat luni dimineaţa, iar un bărbat prins de suflul exploziei a murit pe loc. Centrala funcţiona pe lemne şi cărbune şi era amplasată într-o anexă a fabricii, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Drobeta, Raluca Tîrcă. Incidentul a avut loc în jurul orei 8.30, iar un echipaj al staţiei de pompieri de la Strehaia a ajuns la faţa locului în doar câteva minute.
Explozia nu a fost însă urmată şi de un incendiu, iar suflul exploziei a fost cel care l-a omorât pe loc pe bărbatul aflat în încăperea centralei. Reprezentanţii ISU au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii incendiului, iar poliţia a deschis o anchetă.
Voica Briceag
3,821 total views, 1 views today