Urmărire ca în filme pe străzile municipiului Drobeta Turnu Severin, terminată cu accident. Poliţiştii au pornit pe urmele unui tânăr care nu a vrut să oprească la semnale. Avea şi motive, căci nu avea permis de conducere. Doar că, goana nebună s-a terminat rău deopotrivă pentru şofer cât şi pentru pasagerul din dreapta căci, cursa nebunească s-a terminat rău, după ce şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un autoturism care circula regulamentar:
„În jurul orei 11.00, conducătorul unui autoturism marca Opel de culoare roşie nu a oprit la semnalul poliţiştilor ca urmare a încălcării normelor rutiere şi nici la semnalele acustice şi luminoase ale vehiculului plecat în urmărirea sa, astfel că, la intersecţia străzilor Kiseleff cu Adrian nu a acordat prioritate de trecere unui vehicul care circula regulamentar şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a şoferului vinovat şi a unui tânăr aflat pe scaunul din dreapta. Din primele cercetări se pare că cel care conducea autoturismul Opel nu poseda permis de conducere,” a declarat Claudiu Bebec, subcomisar în cadrul Biroului Rutier al I.P.J. Mehedinţi.
Totodată, maşina şoferului de ocazie s-a izbit de o casă, provocând pagube minore, după cum a recunoscut însăşi proprietara, însă fără speranţe prea mari că i se vor acorda despăgubiri.
Poliţiştii au deschis o anchetă. Tânărul riscă dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, dar şi pentru vătămare corporală din culpă.
Voica Briceag
17,361 total views, 4 views today