Vreme geroasă și ploile însemnate cantitativ vor reveni la nivelul județului Mehedinți după data de 8 februarie. După data de 8 februarie valorile termice vor scădea accentuat în zona Olteniei, vremea devenind rece, geroasă local în cursul nopţilor. Astfel, temperaturile maxime vor fi de -4…0 grade, iar cele minime de -11…-6 grade, în medie. O încălzire uşoară şi treptată a vremii este estimată după data de 15 februarie, fiind de aşteptat valori diurne uşor pozitive şi minime nocturne de -7…-5 grade.
Începând din noaptea de 6/7 februarie până în data de 9 februarie vor fi precipitaţii pe arii extinse şi local mai însemnate cantitativ, la început mai ales ploaie, apoi lapoviţă şi ninsoare. Ulterior acestui interval, probabilitatea pentru precipitaţii va fi foarte redusă, acestea fiind posibile din nou pe arii mai extinse după data de 15 februarie.
4,442 total views, 2 views today