La Drobeta Turnu Severin, zeci de oameni au căzut pe gheaţă şi au ajuns la spital cu fracturi la braţe sau la picioare. Trotuarele pline de gheaţă sunt un pericol pentru trecători, în special pentru cei în vârstă. Secţia Ortopedie este asaltată de pacienți care au căzut pe gheață, mai bine de 70% dintrei cei internaţi aici suferind fracturi. După ninsorile din zilele trecute, urmate de temperaturi scăzute, apoi de un nou strat de zăpadă, trotuarele necurăţate au devenit în unele porţiuni un adevărat patinuar, mai ales în cursul nopţii şi al dimineţii.
Medicii spun că Secţia Ortopedie este asaltată de pacienţi, iar zeci de alţi oameni au fost externaţi după ce au fost trataţi din cauza fracturilor suferite. În prezent, din cei 50 de bolnavi din secţie, mai bine de 70% sunt pe patul de spital după ce au suferit accidente de sezon. „De mult nu ne-am mai confruntat cu o asemenea prezenţă la camera de gardă. Pot să vă spun că chiar s-a triplat numărul pacienților, de la accidente banale, simplul alunecat pe gheaţă, la accidentele celor care practică sporturi de iarnă, plus accidente de circulaţie care şi acestea s-au dublat faţă de condiţiile obişnuite de trafic din timpul verii“, a declarat dr. Dumitru Tiţu, şeful Secţiei Ortopedie a Spitalului Judeţean Mehedinţi
5,116 total views, 3 views today